vineri, 9 decembrie 2016

Harunjen şi "Potcoava de Aur"

Iată că avem procuror general! Încă o ispravă  nocturnă a preşedintelui Timofti, încă un produs de artizanat de-al lui Plahotniuc. Un zâmbet de rechin satisfăcut în plus... Eduard Harunjen va deţine una din cele mai importante funcţii în stat timp de 7 ani. Ceea ce înseamnă că cel puţin încă 7 ani puşcăriabilii politicului moldovenesc nu vor fi pedepsiţi pentru fărădelegile comise, iar reforma în justiţie, oricât de bune ar fi legile, va rămâne în continuare o promisiune lipsită de sens şi valoare, compromisă prin calitatea dubioasă a oamenilor din sistem. 
Pentru cine au mimat guvernanţii noştri concursul pentru suplinirea postului de procuror general? De ce se mai joacă cu ţara în bumbi? Nu cred că partenerii de dezvoltare sunt chiar aşa de miopi, încât să nu vadă aţele albe cu care Plahotniuc îşi coase intrigile politice, subordonându-şi instituţie după instituţie. Ca un şarpe boa el înghite încet prada, devorând implacabil muşchi după muşchi, os după os. Prin desemnarea actualului procuror general, persoană supusă lui Plahotniuc din creştet până la degetul mic de la picior, s-a pus capăt chiar şi ideii de luptă cu corupţia. Filat, probabil, va rămâne primul şi ultimul om de stat încarcerat şi va ispăşi singurel crima colectivă de devalizare a băncilor şi spălarea masivă de bani iliciţi.
Probabil, de acum încolo trebuie să ne aşteptăm la atacuri mult mai fără perdea la adresa persoanelor care luptă pentru a scoate ţara din captivitatea oligarhului. Dosarele comandate de "şef" vor fi fabricate cu multă dedicaţie şi recunoştinţă de către actualul procuror general. Nu că până acum s-ar fi obosit să se ascundă... Să nu uităm că doar în ultimul timp avocaţii Anei Ursachi au fost hărţuiţi impardonabil, magistrata Domnica Manole a fost pusă sub acuzare, diaspora moldoveneasca nu-şi poate apăra drepturile în instanţele naţionale,  interpreţii Pasha Parfeni şi Cătălin Josan au fost excluşi dintr-un concert important (interesant, cum explică acest gest proprietarii radio Noroc, cine şi în ce mod i-a intimidat, 
i-a constrâns să elimine numele celor doi interpreţi din lista performerilor de la ediţia a 11-a a spectacolului live "Potcoava de Aur"? Sau poate va cânta în locul lor chiar Harunjen? Ceva de genul: "foaie verde, muhamor, am ajuns eu procuror!").
Şi astea sunt doar câteva artificii ale "justiţiarului" Plahotniuc. Unde mai punem faptul că acesta bagă un buzunare tot ce aduce venit în Republica Moldova, după colectarea exclusivistă a metalelor uzate, el mai vrea să monopolizeze ("de stat") jocurile de noroc şi industria farmaceutica. Eu una nu înţeleg un lucru: de câţi bani are nevoie Plahotniuc ca să se sature odată şi odată?! Sau e vorba de altceva, de vreo boală psihică, care se potoleşte doar când mai fură ceva? Un fel de cleptomanie la nivel macro?
Totuşi, nu cred că dezmăţul criminalilor aflaţi actualmente la putere prin fraudă şi stratageme diabolice, va continua la nesfârşit. Va veni timpul când fiecare va răspunde în  
faţa legii şi a propriului popor. 

duminică, 4 decembrie 2016

Madame Bovary dincolo de Flaubert...

Iată că într-un stat bulversat de un politic vitreg, de furtuni sociale, de grotescul existențial, se întâmplă minuni. Da, minuni! Ele au și o denumire. Simplă, fără ifose și pretenții exclusiviste - Teatrul Geneza Art. Am bănuit asta după spectacolul „Floare albastră”, mi-am confirmat supoziția după „De vorbă cu Emma”. Am fost convinsă mai mult decât se poate de evenimentul „Madame Bovary”: teatrul Geneza Art este un fenomen mi-nu-nat, spre care ar trebui să ne îndreptăm cu cea mai mare atenție și grijă.
Ar fi un efort sizific să încerc să despic firul în patru, analizând la rece spectacolul în cauză. Din simplul motiv, că nu poți supune, nu poți înșeua pasiunea în încercarea de a o adapta unei descrieri cerebrale. Iar „Madame Bovary” de la Geneza Art tocmai despre pasiune este. Pasiunea, căreia în general i se contestă dreptul la existență, căreia habotnicul îi prorocește focul veșnic, pasiunea care te coboară în cele mai tenebroase adâncuri ale iadului și te ridică în cele mai înalte slăvi ale cerului, pasiunea, care te omoară și te învie cu cruzimea unui devorator feroce și cu sublimul aripilor celeste.
Daniela Burlaca semnează regia, scenografia și, bănuiesc, este autoarea „întregului”, a compoziției sferice, holografice a spectacolului, plasându-l dincolo de Flaubert, într-o lume a trăirilor atât de autentice, încât pe parcursul lui nu respiri, nu exiști în afară. Absorbția e totală. Și nu e nevoie de cuvinte, de explicații, de gesturi teatrale prețioase. Expresia corporală vorbește, șoptește, urlă, doare, străpunge dorința, înfioară...
În general, este remarcabil felul Danielei Burlaca de a înțelege și a alege suportul dramaturgic al spectacolelor sale. Probabil, nu se regăsește în piesele gata elaborate. Este căutătorul, exploratorul, marele combinator al textelor ce îi „ating” sufletul. Eminescu și Micle în „Floare albastră”, Cepeleaga și Cehov în „De vorbă cu Emma”, Dabija, Nelega, Sofocle, Necrasov, Oana Pelea și alții în „4 Mama”, Flaubert în „Madame Bovary”...
Și regizoarea Daniela Burlaca se distinge printr-o emancipare extrem de curajoasă. Rolurile sunt atribuite celor mai potriviți actori, gesturile nu depășesc autenticul, cuvintele (puține, de altfel) sunt zvâcniri ale trăirilor lăuntrice. Indiferent că sunt plate ca cele ale domnului Bovary (interpretat exact, fidel de Boris Cremene), rigide, bigote, ca cele ale mamei domnului Bovary (Radmila Popovici excelează în prima sa experiență de scenă), lascive, seducătoare, dar și pline de frici mărunte, ca cele ale amantului și lașului perfect (în distribuție - Nicu Țurcanu), duplicitare, afectate de nesiguranță, ca cele ale notarului cu veleități artistice, trepădând între cele două fațete ale personalității sale incapabile să depășească mediocritatea provincială (Cristian Perepeliuc în tandem cu Mihai Bordian), subcutanate, subversive, ademenitoare, hipnotice, ca cele ale cămătarului, stăpân al acestei lumi nebune (Ștefan Bouroșu)... Da, și, evident, pasionale, exhaustive, lipsite de orice menajamente pedante, ca cele ale înseși doamnei Bovary (Daniela Burlaca).
Vorbeam mai sus despre expresia corporală, dominanta spectacolului. Sinceră să fiu, nu am mai văzut o asemenea abordare totală, o redare atât de precisă a durerii lăuntrice sfâșietoare, pe o altă scenă. 
Irina Slobodeaniuc împreună cu Irina Ciubaciuc, Alina Zmeu, Ana-Sia Cărăuș, Doina Tosca au împins răcnetul mut al suferinței doamnei Bovary la limita insuportabilă, electrocutantă a ființei umane. La fel cum dansul ingenuu, imn al speranței și bucuriei de a iubi, interpretat de Daniela și Andrei Malcoci a contrastat izbitor cu realitatea hâdă ce i-a urmat. Ah, încerc să înghesui simțirea în cuvinte și o las baltă. Nimic nu se compară cu emoția din sala cuprinsă de o tăcere aciuată pe vârful sufletului pe tot parcursul spectacolului. Mergeți să-l vedeți. Și punctum.



P.S. Încă mai sunt copleșită de acest spectacol. Încă mai cred că ne putem mântui prin artă. Iar atunci când credința aceasta va începe să dea chixuri (căci plaho-dodonia amușină insistent tulpina mea, cea axis mundi), voi merge din nou la teatrul Geneza Art. Ca să mă trezesc, ca să sper din nou, ca să gust iarăși fericirea de a fi în Creație...