luni, 29 decembrie 2014

Ninge peste Parlament şi peste PMAN...

Ninge peste România. Ninge peste Moldova. Ninge peste Parlamentul moldovenesc. Cu un alb imaculat. Până aici e frumos, cu toate codurile de ninsoare şi vijelie, anunţate de meteorologi. Dar în rest? Albul zăpezii poate acoperi negrul pământului, dar nu poate masca negrul din cerul... gurii. Gura deputaţilor noştri dragi. A trecut o lună de la alegeri, a trecut şi prima şedinţă a plenului aleşilor, dar nu se aude nimic îmbucurător. Aceşti aleşi nu au apreciat deloc faptul că li s-a oferit o şansă de reabilitare. Plini de importanţa sinelui, ce le umple măruntaiele, ochii şi urechile, ei se complac în noua sală de şedinţe şi proliferează lipsa de respect pentru cei care i-au promovat în acele fotolii moi. Spun asta, pentru că nimic, niciun semn, nicio aluzie, nicio tresărire de muşchi de pe feţele neted bărbierite sau, mă rog, pudrate din abundenţă, nu a lăsat să se subânţeleagă că există o mişcare „freatică” intensă, cu ciocniri de principii şi valori în numele dragostei de ţară. O mişcare, ce va da în curând roade, va repune lucrurile la locurile lor şi va anunţa o etapă calitativ nouă în arealul politic moldovenesc. Nimic. Dacă s-ar putea să iei covorul roşu de cele patru colţuri, strângându-le frumos de-asupra, sub plafonul de cristal  (precum faci cu o faţă de masă, pe care zac o grămadă de vase de unică folosinţă murdare), şi să arunci totul la gunoiul istoriei... Dar nu se poate! Trebuie să avem răbdare. Căci de revoluţie nu poate fi vorba: nu avem pe cine pune în loc şi... ninge. Ninge peste PMAN şi e tare frig! Frig e şi în suflet, dacă stai să te gândeşti la urmările negoţului dintre cele trei (patru?) partide parlamentare, care screm o majoritate „funcţională”. PLDM+PD+PCRM, se pare, e formula de coaliţie „pro-europeană”, care ni se pregăteşte. Şi aşa cum, prin ipocrizia politicienilor din anii 1994-etc.  a fost devalorizată ideea renaşterii naţionale şi a fraternităţii româneşti de pe cele două maluri ale Prutului, tot aşa este pa cale de a fi descalificată şi ideea unităţii europene, a parcursului nostru pro-vestic. Încetişor şi cu măliguţă!
Impasul, în care ne-am pomenit, permite câteva raţionamente  , ancorate în realitatea imediată:
    
Clasa politică actuală este total depăşită. Avem nevoie de jucători noi. Aceştia nu pot fi „răsăriţi” peste noapte, ci trebuie ajutaţi să acceadă la un anume nivel de vizibilitate. Ei pot fi identificaţi şi promovaţi. Cum? Fiecare e în măsură să contribuie prin mijloacele sale disponibile. Klaus Iohannis a fost primar de Sibiu şi a fost promovat de cei care au avut încredere în integritatea şi capacităţile sale de lider.


Oligarhizarea şi poftele aberante, diabolice, ale capilor politici de la noi fac imposibilă păstrarea unei direcţii pro-europene veritabile, precum şi reformarea instituţiilor statului, eradicarea corupţiei. Asta înseamnă că va trebui să fim mai activi din punct de vedere social. Protestele în legătură cu orice mârşăvie comisă de oamenii politici mafioţi trebuie să revină pe ordinea de zi. Nu mă refer la proteste organizate de opoziţia politică. Ci de societatea civilă. De ce pe timpul comuniştilor ieşeam la greve, organizam marşuri de protest etc., iar acum nu o mai facem? Vorba lui Sergiu Mocanu:”Comuniştii şi mafia de la guvernare sunt o apă şi un pământ!” Atunci?!


Activitatea socială a cetăţenilor e extrem de importantă, după cum spuneam. Dar, în momentul crucial al scrutinelor, ea trebuie să fie materializată în potenţial politic. Să se manifeste nu doar în calitate de material votant, dar şi în calitate de componentă puternică a partidelor noi. Asta înseamnă că liderii partidelor neparlamentare, care vor continua cu fermitate lupta politică (sau vor apărea dintr-o zi în alta) trebuie determinaţi să recruteze intelectuali, profesionişti de calitate, oameni populari integri din societatea noastră. Un partid, care îşi doreşte şanse electorale, nu poate fi constituit doar din lider şi vreocâţiva oameni devotaţi lui. El trebuie să fie o forţă reală, şi nu un clan sau gaşcă.

joi, 18 decembrie 2014

Mocanu, Chirtoacă, Hadârcă şi alţii...

În curând se împlineşte o lună din ziua alegerilor parlamentare. Despre secretomania celor trei partide negociatoare s-a scris deja destul. S-a vorbit şi despre faptul că Plahotniuc a reuşit să pună mâna pe toate componentele politice din viitorul parlament (mai puţin pe socialişti?), curăţind prevăzător listele PLDM şi PCRM de toţi oponenţii săi virulenţi sau, cel puţin, vorbitori. Omorul ticălos al lui Ion Butmalai a pus capac la toate. Situaţia actuală este, pe puţin, dramatică. Subiecţii politici, se vede, nu au înţeles nici o iotă din voinţa poporului lor. Probabil, ei cred că i-am votat din mare dragoste... Inconştienţii!..
Să vedem ce şanse avem. Şi pe cine putem miza ca lucrurile să nu deraieze irecuperabil. Societatea civilă s-a trezit? Să zicem. Mai multe ONG-uri, brusc, au devenit  vizibile şi s-au apucat să se revolte pe la conferinţe de presă. Probabil, au primit o suliţă în coastele, obişnuite deja cu comoditatea şi căldurica meselor rotunde şi simpozioanelor plătite generos din afară. De oameni , care aşteaptă nu doar rapoarte financiare exacte, dar şi eficienţă reală în urma banilor investiţi.  Ok, gata cu scepticismul vis-a-vis de societatea noastră civilă, sper doar ca această revoltă să nu fie doar unul dintre goal-urile sau objectives-urile unui alt proiect ordinar, câştigat recent.
Mai departe. Societatea civilă nu înseamnă doar ONG-urile instituţionalizate, ci şi fiecare cetăţean, activ civic, în parte. După comportamentul matur al electoratului cu viziuni proeuropene  la 30 noiembrie, putem spune că există o masă critică activă şi conştientă în Republica Moldova şi diaspora. Întrebarea este dacă aceşti oameni pot influenţa procesul politic în mod eficient, dincolo de comentariile enunţate la bucătărie, printre prieteni, în presă, bloguri sau pe reţelele de socializare. Toate aceste opinii sunt ca o dospeală, care bolboroseşte, dar nu iese din perimetrul  ligheanului. Nu iese, dar ar putea să o facă în orice clipă. În ce condiţii? Aici intervine cea de-a treia componentă a şansei.
În campania electorală au existat multe voci vehemente, care optau pentru exclusivitatea votului oferit partidelor mici, „curate”. Preferinţele oscilau între Mişcarea populară „Antimafie”, PLR, Partidul Forţa Poporului şi candidatul independent Oleg Brega. Ultimul a luat neaşteptat de multe voturi, oferite, în mare parte de tineret, probabil. Totuşi, de ce majoritatea electoratului provestic nu a investit prea mult în aceste partide puţin cunoscute? Pentru că – avem acum demonstraţia pe faţă – nu au suficientă forţă, perseverenţă, atitudine militantă, nebunie, dacă vreţi, pentru a influenţa lucrurile. S-au agitat puţin în campania electorală şi gata, au obosit, sărmanele. Au revenit la bloguri şi postări pe FB. Acolo unde suntem noi, cei care nu avem partide şi pretenţii politice personale. 
Or, dacă liderii acestor partide mici vor să fie votaţi în alegeri, ar trebui să conştientizeze că  acum este momentul să înceapă o altă campanie electorală. Vehementă şi vizibilă. De sacrificiu. Nu neapărat singulară. Dimpotrivă, solidarizarea lor ar demonstra o experienţă politică demnă de respectul celor care s-ar putea să-i aleagă peste 4 ani. Aştept o conferinţă de presă cu participarea lui Sergiu Mocanu, Nicolae Chirtoacă, Ion Hadârcă, etc. O conferinţă de presă în care aceşti pretendenţi la încrederea noastră să ne spună clar şi răspicat, că nu o vor înşela şi, dacă va fi nevoie de manifestaţii stradale pentru a influenţa şi controla actualii guvernanţi, ei vor fi cu poporul. Patetic? Da. Dar altă soluţie nu avem. 



luni, 1 decembrie 2014

1 decembrie a venit după 30 noiembrie cu o (înj)urătură. După care au venit Vasile Năstase şi Ion Sturza.

Scrutinul s-a încheiat. Am constatat că  (indiferent dacă pun sau nu virgulă, ca să evit cacofonia), carul cu proşti încă e aici, nu s-a mutat cu nicio iotă. Din căpiţa de fân din loitre se aud chiote viscerale despre „drujba cu rassia... mati, na!” Stau, ascult şi mă gândesc  că, dacă ar fi să pot, aş înhăma la carul acesta trei boi (unul democrat, altul liberal-democrat şi al treilea pur şi simplu, liberal) şi, hăcuindu-i cu biciul ruşinii, le-aş spune: aţi cântat? Vă pare bine? Acum... dansaţi-o, în puii mei, de aici! Mutaţi carul, că voi l-aţi umplut cu draci!
Dar nu pot face asta. Căci eu sunt educată şi reprezint a patra generaţie de intelectuali a neamului meu. Şi, cum necum, pledez pentru exprimarea democratică, la orice nivel. Şi cel al proştilor din car, şi cel al boilor. Şi, dacă stau să mă gândesc bine, nimic grav nu s-a întâmplat. Suntem în status quo. Dreapta e aceeaşi, stânga s-a schimbat la faţă, dar, în fond, e şi ea aceeaşi. Acum patru ani se întâmpla exact la fel. Numai că Voronin şi Dodon erau în acelaşi partid. De fapt, ar trebui să mă bucur pentru scorul din acest scrutin. La măgăriile pe care le-a făcut guvernarea „democrată”, chiar e de-a mirării că mai deţine majoritatea. I-a salvat votul nostru geopolitic, evident. Mă întreb dacă cineva din cei trei... lideri de partid conştientizează acest lucru. Nu cred. Ei habar nu au cum e să te culci în pat cu un boşorog gras, moale şi păros, căruia îi pute din gură, doar pentru că acesta te-a ameninţat că-ţi dă foc la casă şi-ţi trimite copiii în Siberia. De ce spun asta? Pentru că asta am făcut noi, cei care am votat cele trei partide democrate, mama lor de găinari! Asta am făcut,i-am votat pentru că am fost şantajaţi. Am fost forţaţi  să ne apărăm  libertatea printr-un act de umilinţă greţoasă în masă. Am făcut-o conştient, da – pentru ca RM să nu părăsească parcursul european, ne-am băgat în pat cu duşmanul, vorba filmului. Pentru că, momentan, nu am avut altă soluţie. Nu am avut! (Cei care susţin, că unica soluţie era să votăm doar partide extraparlamentare şi candidaţi independenţi sunt frumoşi şi naivi în romantismul lor politic, nu vreau să-i supăr.)

Întrebarea este: câte scrutine  ne vom mai sacrificato-prostitua aşa? Eu, personal, nu mai vreau s-o fac (transcripţia engleză se acceptă). Şi de acum înainte nu am de gând să suport nicio mizerie din partea „drugarilor” de viitoare coaliţie. Aşa că, pe ziua de azi, am căutat şi găsit pe FB, cel puţin, două idei, care m-au determinat să pun cemadanul la loc. Una e cea a lui Vasile Năstase, care propune să le cerem guvernanţilor să facă publice negocierile lor ulterioare. Cel puţin, dacă nu ne dau pâine, să ne săturăm de circ, mama lor! Of, iarăşi sunt sarcastică... Evident nu pentru asta e bine să cerem transparenţă, ci pentru a reabilita şi impune voinţa noastră, a celor care i-am ales şi nu vom accepta să fim din nou umiliţi şi nu mai vrem păpuşi obediente în toate funcţiile-cheie şi în toate instituţiile statului. A doua idee îi aparţine lui Ion Sturza, care a anunţat că, în câteva luni, va lansa o platformă civică activă, non-politică, cu denumirea „Moldova deschisă”, pentru „a pune politicul sub un control riguros al societăţii”. Cred că este o intenţie realistă şi oportună. Care, evident, a fost imediat comentată, că doar e site de socializare, nu? Parcurgând comentariile, mi-am zis că... un singur pericol o paşte. Pe ea, pe intenţia nobilă a lui Ion Sturza – moldovenii când se strâng, la un colţ de masă cântă, la alt colţ de masă... rânză! Da, iată aşa un banc sec...

vineri, 28 noiembrie 2014

Ce aşteptări am de la alegerile din 30 noiembrie? Mă refer la cele reale, nu la vise.

Poimâine ieşim la vot. Adică, ieşim, nu stăm să ne uităm cum ies alţii. Cu asta ne-am înţeles, da? Buuuun. Acum să vedem cu cine votăm. Mai analizăm o dată în plus situaţia, că nu strică.Deci, păcatele guvernării actuale ne sunt binecunoscute, nu le mai trecem în revistă. Dar ele trebuie diferenţiate. Din perspectiva răului mai mic. Asta este situaţia acum. Cine vă vine în minte, atunci când vorbim despre captivitatea instituţiilor de drept, atacuri raider, şantaj, monopol în audiovizual etc. etc.? Plahotniuc, evident, cel care are la degetul mic un coşcogea partid - PD. Acesta este promotorul mentalităţii mafiote, a coruperii şi corupţiei. Eu sunt sigură, că fără el, Parlamentul nostru ar avea o şansă proeuropeană.

Deci, prima mea aşteptare este diminuarea prezenţei (preferabil - excluderea) PD din viitorul Parlament.

 Celelalte două PLDM şi PL - să intre. Dincolo de păcate reprobabile, acestea au şi atuuri: PLDM este susţinut de Iohannis, respectiv, de Merkel, iar PL, cel puţin, este pro-român, ireversibil. Fără Plahotniuc, care trebuia demult deferit justiţiei, aceste două partide au şansa de a se reabilita. Nu integral, că nu au cum. Iar ca asta să se întâmple, avem nevoie de o forţă nouă în Parlament. Dincolo de speculaţiile sondajelor cumpărate, oricine are o şansă să intre în legislativ, doar să dorim noi, alegătorii. Am zis oricine, dar nu toţi odată. Deci, trebuie să coordonăm votul pentru unul, maxim, doi candidaţi din cei cotaţi cu o şansă mai mică. Cea mai activă forţă politică, datorită căreea am aflat multe dintre măgăriile făcute de actuala guvernare, în special a oligarhului Plahotniuc, a fost şi este Mişcarea Populară Antimafie. 

A doua mea aşteptare este ca Mişcarea Populară Antimafie să ajungă în Parlament, pentru a diminua pofta de putere a PLDM şi PL.

Ştiu că sunt şi alţi candidaţi de treabă printre cei zişi cu şanse reduse de a câştiga alegerile. Dar, cu toată stima pentru candidaţii independenţi, inclusiv Oleg Brega, nu ne putem permite acum risipa de voturi, precum şi de locuri în Parlament. 
Atât. Nu mai întind vorba. Cred că sunt aşteptări reale şi, în conjunctura actuală, realizabile. Mai mult decât atât nu pot să-mi doresc. ACUM. 


luni, 24 noiembrie 2014

Toată lumea se întreabă cu cine să voteze la 30 noiembrie. Iată răspunsul meu. Dar nu înainte de a expune şi logica lui.

Deci, scurt pe doi. Subiecţii electorali din aceste alegeri, cu foarte mari aproximaţii, evident,  pot fi împărţiţi în trei grupe distincte:

1.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: cunoscute (mai vechi), cu pondere reală, cu lideri experimentaţi  sau cu experienţă parlamentară ca fracţiune:
PLDM, PD, PL, PLR, PNL
2.       Partide proeuropene, care corespund unuia sau mai multor din următoarele criterii: relativ noi, cu lideri ceva mai puţin cunoscuţi sau fără experienţă parlamentară ca fracţiune:
Partidul Forţa Poporului, Mişcarea populară Antimafie, Partidul Democraţia Acasă, Partidul Popular, Partidul Acţiunea Democratică, Partidul Verde Ecologist, Partidul Pentru Neam şi Ţară
3.       Partide pro-ruseşti, anti-europene, anti-NATO:
Partidul Socialiştilor, Blocul Alegerea Moldovei – Uniunea Vamală, Partidul Comunist Reformator, Partidul Renaştere, Partidul Patria, PPCD, PCRM, Mişcarea Ravnopravie, Patrioţii Moldove, Uniunea Centristă.
Cu toată stima pentru candidaţii independenţi, nu-i iau în calcul aici, pentru că, în ceea ce îi priveşte, e o risipă de voturi, pe care nu ne-o putem permite. Deci, în total sunt 26 de subiecţi electorali, minus candidaţii independenţi – 22. Din aceşti 22 din start omitem grupul al treilea. Rămân 13. Da, cifra dracului, care ne dă mari bătăi de cap. Abia aici începe adevărata problemă – pe cine votăm din cei 13?! Să vedem... Există două opţiuni deja clare, enunţate de public: unii vor vota un partid cunoscut, pentru a nu pierde votul, alţii, categoric nu vor să mai vadă „bandiţii, oligarhii etc.” în noul parlament. Logic ar fi să identificăm două partide (unul din grupul 1., şi altul din grupul 2.) pentru a le face câte o ofertă electorală pasabilă celor două tipuri de alegători şi a nu fragmenta viitorul parlament.
Să zicem că ar trebui să stabilim nişte criterii de care să ne conducem pentru a lua decizia potrivită. Eu mă orientez după următoarele: lider experimentat, echipă puternică, cu merite profesioniste şi grad mai mic de coruptibilitate. Zic grad mai mic, pentru că trebuie să ne fie foarte clar: de această dată alegem răul cel mai mic, căci nu avem alternative. Oricum, e necesar să ALEGEM, dacă nu dorim ca majoritatea parlamentară să fie constituită de Renato Usatâi şi Igor Dodon.

Să vedem ce avem în prima categorie.
PNL are lider, nu are echipă. PLR are echipă, nu are lider. PL are (relativ!) echipă, are şi lider, dar liderul poate „mătura” echipa în orice clipă, după cum îi este dispoziţia. PD-ul... şi el are echipă plus lider, dar...  îl are şi pe Plahotniuc. Şi am convenit de la bun început, că votăm răul cel mai mic, nu răul cel mai mare. A rămas PLDM. Are lider, are echipă, are experienţă parlamentară, are relaţii internaţionale de calitate. Nu mai aduc argumente. Ele nu folosesc la nimic, căci contraargumente sunt mult mai multe şi asta nu mă ajută să identific la rece vreun subiect eligibil. Judec matematic. Deci, din prima grupă aleg PLDM.
Acum trecem la a doua. Handicapul majorităţii partidelor de aici este faptul că nu le prea cunoaştem echipele. Doar liderii, dar şi aceştia au un grad diferit de notorietate. A  trebuit să accesez Google-ul ca să mă documentez în privinţa liderilor PpNŢ (Nicolae Uţica – nu-l cunosc), Partidul Popular (ah, e Alexandru Oleinic, fostul AMN-ist taciturn cu afaceri la Soroca, clar). Partidul Democraţia Acasă e condus de Vasile Costiuc, iar Partidul Verde Ecologist – de Anatolie Prohniţchi. I-am cunoscut personal la nişte dezbateri publice, până atunci i-aş fi căutat şi pe ei în Google. Acţiunea Democratică, condusă de Mihai Godea nu s-a prea manifestat şi nici nu am habar de echipa lor. Deşi Nicolae Chirtoacă e o personalitate cu multă carismă, Forţa Poporului e cam puţină – m-am uitat acum pe site-ul lor. Antimafia lui Sergiu Mocanu e cea mai cunoscută şi mai activă entitate  politică din grupul aşa-zis al doilea.

Gata. Fără a sta mult pe gânduri, căci mă enervez, am ales: PLDM şi Mişcarea Populară Antimafie. Acestea sunt propunerile mele pentru 30 noiembrie. Şi pentru că o grămadă de reproşuri şi dubii mă atacă instantaneu, închid, ca să nu cumva să-mi treacă prin cap să nu ies la vot pe 30 noimebrie, pe motiv că, totuşi, n-am pentru cine.
Apropo, ca să nu mi se întâmple asemenea tentaţii, mi-am pus pe perete fotografiile lui Usatâi şi Dodon... Revigorează!

luni, 17 noiembrie 2014

Klaus Iohannis a câştigat, urmează încă o luptă...



 Spuneam mai devreme pentru  Jurnal.md, că alegerile prezidenţiale din 16 noiembrie vor arăta în ce măsură electoratul din România, inclusiv diaspora românească, este pregătit şi are voinţa de a schimba ceva în modul în care se face politică la Bucureşti de la Revoluţie încoace. În ce măsură mentalitatea poporului român a reuşit să acceseze un nou nivel, a depăşit dihotomia patriarhală şi s-a pătruns de un spirit nou, proaspăt, liber de a-şi asuma responsabilităţi.
De ce spuneam asta? Penatru că Iohannis şi Ponta reprezintă, în primul rând, două viziuni, practic, diametral opuse ale parcursului socio-politic al României, ale modului de a face politică. "Lucrul bine făcut versus demagogia populistă. Sobrietatea, sinceritatea şi precizia soluţiei optime pentru ţară versus spoiala şcolită a zâmbetului ipocrit şi preocupat de propriul interes. Klaus Iohannis este un tip nou de politician, educat de şcoala vieţii în spiritul faptelor pentru prosperarea comunităţii din care face parte. El este părtaşul concreteţii şi-i repugnă orice fals. Minciunile, isteţimea replicii, elucubraţia verbală, manipularea şmecheră a auditoriului, pisicismul în faţa şefilor şi alura de „rupător” în faţa camerelor de filmat nu sunt atuurile lui Iohannis. Sunt avantajele (dacă e să le numim astfel) lui Ponta (primarul de Sibiu nu vorbeşte mult, dar a făcut foarte mult, fără a aştepta mită sau asanale). Altfel spus, Iohannis este conţinutul într-o formă nepoleită, iar Ponta este forma poleită fără conţinut".
Mă bucur enorm pe motiv că, deşi prim-ministrul român a umblat cu pomenile pe la Chişinău, acest fapt nu ne-a derutat. Or, dacă votăm pe cineva doar pentru că “ne-a dat”, merităm să continuăm a trăi într-o mahala obscură, pupând ghiului de pe mâna celui care ne aruncă o coajă de pâine de la festinul său, fie acesta Ponta, fie acesta Plahotniuc.
Mai ziceam că "e timpul să renunţăm la mentalitatea umilului, altfel cei plecaţi din cauza condiţiilor de subzistenţă nu vor putea să se reîntoarcă acasă. Altfel, în zadar vom aştepta Europa. Acolo nu se votează pentru un ceas (oferit de PD pentru Ponta) ori un pachet de macaroane (oferit de Dodon sau oricine altcineva pentru Putin). Acolo eşti de-al lor, doar atunci când îţi asumi responsabilitatea propriei bunăstări. Aşa cum a făcut toată viaţa un neamţ român pe nume Klaus Iohannis."

Ce să mai spun? Biruinţa din 16 noiembrie e a celor care nu au mai stat cu mâna întinsă în aşteptarea lui Godot, ci s-au deşteptat, rânduindu-şi propria viaţă. De această dată românii au avut şansa (în premieră!) de a alege între bine şi rău. Nu a fost uşor, dar mai uşor decât va fi la noi pe 30 noiembrie. Atunci RM va alege, ca şi până acum, nu între bine şi rău, ci între răul cel mare şi răul mai mic.S-ar putea ca abia peste alţi 4 ani să avem şi noi posibilitatea de a alege între rău şi bine, dacă între timp va apărea şi la noi o forţă politică de altă sorginte, bazată pe o motivaţie constructivă, sinceră, benefică pentru ţară, în primul rând . Nu acum, însă. De aceea decizia noastră electorală va fi mai complicată, ea trebuie precedată de o analiză conştientă a situaţiei şi o judecată rece, aproape matematică, o trecere în revistă a consecinţelor şi eventualelor "formatări" ale peisajului politic de la noi, în funcţie de subiecţii care vor ajunge în Parlament. Nu avem încotro - pentru următoarele 2 săptămâni trebuie să ne transformăm în (of, ce nu-mi place cuvântul...) analişti politici veritabili, imuni la sloganele ticluite de directori de imagine plătiţi cu bani grei. 


.

joi, 18 septembrie 2014

UE sau UV?! Hai sictir!

După ceea ce i s-a întâmplat Ucrainei, simt că în sufletul meu încolţeşte ceva. Nu sunt sigură ce e. Însă ştiu că nu e ceva de genul dezamăgirii existenţiale – am trecut demult aceşti munţi ai vieţii. E ceva cu totul neobişnuit. E ca şi cum aş sta în centrul meu şi aş căuta o cale. Mă uit în dreapta, mă uit în stânga şi nu văd nimic demn de urmat. Nimic sistemic. Sistemele se prăbuşesc în jurul meu, ca nucile la scuturat. În primul rând, cele politice. Realitatea politică e, pur şi simplu, ruptă demult de viaţă. Nu doar cea autohtonă. Faptul că Ucraina a fost impusă să îngenuncheze nu de ruşi, ci de aşa-zişii susţinători ai parcursului ei european, mă face să... nu, nu să vomit, ci să mă eliberez. Să mă eliberez de credinţe false, de dogme partiinice, de discursuri ipocrite, de adevăruri relevate de UE, de irascibilitatea mea faţă de putini, de sufocare, de speranţe, de naivitate... Ucraina a fost trădată, miile de morţi s-au dovedit a fi inutile... Pe scurt, degeaba e UE, dacă tot Rusia o duce de cap. Condiţiile aşa-zisei păci sunt atât de umilitoare pentru statul vecin, încât, în locul lui Poroşenco, probabil, mi-aş dori să-mi zbor creierii. Suspendat Acordul de Asociere, criminalii reabilitaţi fără urmărire penală, statut special pentru separatişti, limba rusă în capul mesei, pe scurt... Rusia şi-a impus totalmente dorinţele, nimeni nu a putut riposta cu nimic. Europenii au păpat morcovul şi s-au făcut că plouă... Putin, în schizofrenia lui, sau ce boală o mai avea, (poate o ceva cu calificativul „maniacal”), a câştigat bătălia fără a se rupe în fund. A sacrificat vreocâteva mii de ruşi, că slavă celui de sus, are o grămadă, şi a pus laba pe tot ce şi-a dorit. Dacă o să mai vrea ceva, o să mai ia, că nu e o problemă. Cine să-i stea în cale? Merkel? Păi, gemanii şi-au exprimat deja „satisfacţia” şi mulţumirea pentru pacea sângeroasă impusă Ucrainei! Geopolitica a dat-o în bară, da... Mai ales că acum Putin chiar nu mai are de ce se teme. Interesant, ce va mai dori sa rupă? A şi punctat pe undeva lista... Reiese că... oriunde nu ne-am duce, tot în Rusia ajungem?! Tot dodoniştii ne vor conduce?! Fie că-i cheamă filatişti, fie că-i cheamă plahatniucişti sau voroninicişti?..  Ah, ce mă mai eliberez! De iluzii, de lupte interioare, de datoria de cetăţean, de incertitudinea pentru cine votez la 30 noiembrie... Uite aşa, stau în centrul meu şi mă eliberez... Nu mă mai uit nici în stânga, nici în dreapta... Mă uit în sus!.. Aoleu, dar nici acolo nu e tocmai bine...  Doamne, dă-ţi sfetnicii afară!


miercuri, 28 mai 2014

Demonii

             Există în viaţă perioade când taci. Nu scrii, nu vorbeşti, nu te manifeşti în public. Taci... Nu e vorba că nu ai avea ce spune sau că ai uitat alfabetul. Dar nu simţi necesitatea să te exprimi, să te agiţi, să creezi sau să te dai deştept. Probabil, acestea sunt perioade de acumulare. Nu, nu neapărat a cunoştinţelor. Acumulezi nori, spaţii cosmice (micro şi macro), emoţii, maci roşii într-un câmp de rapiţă, săruturi, zâmbete, lacrimi, evenimente, ploi, vise, priviri, respiraţii, îmbrăţişări, dealuri acoperite de păduri seculare... Fără a conştientiza neapărat procesul, în acele perioade de tăcere concomitent... scapi de demoni. Demonii, care întotdeauna trăiesc în tine, niciodată în afară. Un demon nu-ţi poate fi vecin, prieten, duşman sau iubit. Demonul nu poate fi luat de mână, nu poate fi aruncat în pubelă, nu poate fi sărutat ori scuipat. Demonii sunt în noi. Şi, orice am face, ei fac totul împreună cu noi. Se spală pe dinţi, se uită în oglindă, urlă de durere, tremură de frică, urăsc pe cel care ne-a nedreptăţit, beau vin, fumează, o îmbrăţişează pe mama şi râd la glumele neinspirate ale şefului. Ei ne reprezintă, chiar dacă noi negăm asta cu vehemenţă. Ei păzesc o parte importantă din tezaurul moştenit sau dobândit al personalităţii noastre. Ne conving cu argumente mieroase, pline de grijă maternă, că trebuie să-l păstrăm... cu sfinţenie! Să nu-l dăm nimănui, să nu-l deteriorăm, să nu-l transformăm în altceva, să nu ne eliberăm de el. Ei, demonii, trăiesc alimentându-se din acest tezaur şi îl glorifică în vecii vecilor, amin. Paradoxal, dar tezaurul acesta, deşi ne aparţine nouă, este mai mult al lor, al demonilor. Adică, ei îl păstrează în noi, pentru că doar în noi există acel unic loc sigur, de unde nimic nu poate fi extras fie şi cu aplicarea celor mai sofisticate tehnici de jefuire. Acest tezaur demonic este la adăpostul... subconştientului nostru. Subconştient, la care nu avem acces decât dacă depunem un efort conştient, metodic, dedicat. Doar noi ştim formula de deschidere al acestui Sezam. Problema e că şi aceasta se află tot în subconştient... Adică e ca şi cum ştim, dar nu ştim... formula. Demonii au grijă să nu o aflăm niciodată. De fapt, ei au grijă să nu avem nici energie, nici dorinţă, nici cea mai mică tentaţie de a o căuta. Pentru că dacă ne ambiţionăm să găsim formula de deschidere a subconştientului, tezaurul demonic ar putea ieşi de acolo. Nu, nu tot odată, dar în mici porţiuni - una după alta. Aşa este orânduit acest tezaur - comorile pot fi accesate doar pe rând, în funcţie de ceea ce este prescris de biletul de drum. Biletul de drum pe calea cunoaşterii de sine. Pe calea eliberării de complexe, anxietăţi, paternuri - comorile nepreţuite ale demonilor noştri, abundenţa din care aceştia îşi trag respiraţia şi seva. 
                 Evident, comorile demonilor ocupă spaţiu. La unii mai mult, la alţii mai puţin. Cu cât mai bogaţi sunt demonii noştri, cu atât mai grei suntem noi (picioarele ni se adâncesc în pământ şi nu mai simţim nevoia de a merge). Cu atât mai puţin loc avem pentru aripile, care la început cresc în interior. Ele se desfac în lăuntrul nostru ca bobocii de crini şi îşi fac loc doar pe măsură ce ne hotărâm să sacrificăm câte ceva din tezaurul demonilor. Aceştia se supără, fac ravagii, ne conving că nu vom fi capabili să îngrijim crinii, că valorile lor sunt mult mai sesizabile, mai utile pentru noi, că orice aripă-petală este susceptibilă deteriorării într-o lume mizerabilă ca a noastră... şi nu are nici un rost! 
                 Asta se întâmplă în perioadele când taci. Acumulezi. Dar nu înainte de a face loc pentru asta... Cel mai curios lucru este că atunci când tu adormi, epuizat de lupte interioare, demonii dau mâna cu îngerii şi împreună petrec până la ziuă, ridicând cupe cu şampanie în cinstea ta...
             

sâmbătă, 18 ianuarie 2014

Capra ispășitoare

Pe marginea scandalului în jurul excluderii postului Jurnal TV din pachetul de servicii ai mai multor distribuitori (cabliști), mulți și-au dat cu părerea, inclusiv EU și UE. Pro și contra, pe lângă și pe după, în pofida și datorită... Toți au tunat și fulgerat despre libertatea de exprimare, unii au vociferat și despre libertatea în afaceri. Cineva a dat cu bâta în Plahotniuc, învinuindu-l de monopol și apucături mafiote, altcineva - în frații Țopa, făcându-i fugari. Duelul mediatic s-a bazat pe argumente consistente, dar și pe emoții fulminante. Cu toții au căutat vinovatul și cu toții l-au găsit. Fiecare pe al lui. Pe Pocaznoi l-au identificat mai mulți: și cei de la Jurnal tv, și mulți dintre telespectatorii lor (pentru obediență politică), dar, probabil și cei care au făcut comanda - pentru infantilitate și sabotaj al ordinelor din culpă.

Urmăream evenimentele, ca tot omul, trecând prin diverse stări: lichidă, solidă și gazoasă. Pardon: lucidă, ușor nervoasă și explozivă. Cel mai mult m-a iritat faptul că sub pretextul ”românizării” audiovizualului din RM, proiectul (cu pricina) de hotărâre al CCA promova niște posturi total rusificate. Bun, am vorbit despre asta la ”Ora expertizei” pe 13 ianuarie. Nu mai insist.

Revin la lista de țapi. Ispășitori. Ei au fost căutați și la ședința Comisiei parlamentare de specialitate, întrunită joi, 16 ianuarie. Comuniștii ziceau de democrați și CCA, democrații - de CCA și comuniști etc. Probabil, al treilea război mondial ar fi început în scurt timp, dacă președintele comisiei nu ar fi găsit soluția împăciuitoare: liniștiți-vă, oameni buni, că de vină e... Codul! ”Ceea ce s-a întâmplat, s-a întâmplat pentru că în legislaţie nu este prevăzută relaţia dintre radiodifuzori şi distribuitori de servicii. Atâta timp cât în legislaţie acest lucru nu este stipulat, noi riscăm ca legislaţia să fie interpretată astfel încât să fie luate decizii în defavoarea telespectatorilor şi a radiodifuzorilor”, a declarat Lucinschi. Altfel spus, cei care au dorit moartea Jurnal TV (căci de o televiziune fără telespectatori nu are nevoie nici cel care o finanțează), de fapt, nu au făcut-o cu bună știință. Pur și simplu, ei, fiind extrem de bine intenționați (mai ales când au chemat cabliștii la securitate și le-au ordonat să se debaraseze de Jurnal TV) au greșit pentru că... legea e defectuoasă. Deci, de vină sunt... eu, autorul de facto al legii în vigoare! Eh, și acum ce să fac? Stau cu capul în șemineu (acolo a rămas puțină cenușă de la cheful de revelion) și aștept protestatarii... să se mute de la CCA la poarta casei mele...

P.S. Comisia lui Lucinschi a creat un grup de lucru pentru amendarea Codului Audiovizualului. Formată din 10 persoane. Nu știu cine sunt aceștia. Puteți să râdeți, dar sper să fie profesioniști neimplicați politic. Îmi exprim dorința de a participa la lucrările ei. M-am săturat să o modifice tot felul de diletanți, așa cum au făcut autorii amendamentului prin care a fost legalizat monopolul în audiovizualul din RM. Nu mai țin minte, ce a spus Lucinschi atunci - de ce nu era bună legea așa cum era?..