AIE a desemnat candidatul la funcţia de preşedinte. E vorba de un bărbat. Deci, încă nu e vremea femeilor preşedinţi în Republica Moldova....

Pe 8 martie vorbisem la Publika despre poziţia femeii în societatea moldovenească. În special m-am feferit la femeia în politică. Dincolo de micile dueluri cu A.Braşoveanu (care simplifica lucrurile, susţinând că problema discriminării este inventată şi totul depinde doar de hatârul doamnelor), am încercat să analizez circumstanţele. M-am condus de tradiţia formării elitelor care dintotdeauna a fost pro-masculină şi de întârzierea noastră într-o istorie lipsită de victorii remarcabile (cu grave sincope în dezvoltarea firească), de structura patriarhală a conştiinţei noastre naţionale şi de nenorocul femeilor noastre de a se fi născut păcătoase "din oficiul" creştinismului ortodox. Precum şi de argumente axate pe caracteristicile psihologice ale bărbatului şi ale femeii. 

Compasiunea (atribut preponderent feminin) poate fi utilă în politică doar într-o democraţie foarte dezvoltată, într-o societate cu mentalitate deschisă, progresistă şi descătuşată. Ceea ce prezintă mediul politic actual din RM este mai degrabă o junglă primitivă în care animalele luptă acerb şi egoist pentru o halcă mai mare.

O femeie are întotdeauna o moralitate mai pronunţată - ea este mamă şi are respectivele instincte. Pe când bărbatul luptă orbeşte pentru puterea în sine, femeia nu va uita de copiii săi, cărora le serveşte (conştient şi mai ales subconştient!) drept exemplu. 

Deocamdată, deci, la noi femeia va supravieţui mai greu în politica mare, dacă nu are un grad sporit (masculin!) de duritate, nesimţire şi "pofighism". Altfel ea va fi folosită în eşaloanele inferioare  (mai ales la munca din teritoriu) şi nicodată nu va fi propulsată în calitate de lider cu drept de decizie politică. Nu sunt feministă şi iubesc bărbaţii, dar asta nu înseamnă că le iert misoginismul şi sunt gata să accept fără rezerve "egalitatea de gender" a la Republica Moldova.

Deşi, evident, femeile au şi ele vina lor. Unde aţi văzut un bărbat care urzeşte împotriva altui bărbat, invidiindu-l pentru supleţea corpului? Doar o femeie e în stare de aşa ceva! Evident, ea îşi ascunde antipatia sub masca unei prietenii exagerate şi a solidarităţii zâmbitoare. După divorţ majoritatea "prietenelor" mele au fost suflate de lângă mine de un vânt năpraznic. Una l-a ajutat pe fostul meu să vândă casa, să-şi găsească avocat (împotirva mea) pentru a nu-mi da mai nimic în urma partajării, să-şi crească câinele etc. Alta a dat (degeaba) din coate să se facă şi ea deputat, bârfindu-mă pe la colţuri glamuroase şi retezându-mi accesul în grădina primitoare de VIP-uri a casei sale etajate. A treia i-a fost nănaşă la nunta jucată de ex cu o fătucă de 25 de ani la nici două luni după divorţ... Oh, prietenele  mele, prietene...

Dar, pe de altă parte, o femeie politician este taxată mult mai dur şi mai mârşav decât un bărbat şi de aşa zişii "formatori de opinie". Am cunoscut procesul pe pielea proprie. Femeile invidiază o femeie pentru că e frumoasă şi are soţ, bărbaţii o hulesc poentru că e deşteaptă şi îndrăzneşte să aibă ambiţie. Aşa reiese?

Oricum, dinolo de toate astea, în primul şi în primul rând contează calitatea stofei din care e cusută haina şi mai puţin culoarea sau anturajul care îşi dă cu părerea. Aici îi dau dreptate A. Braşoveanu - dacă o femeie îşi doreşte, ea perseverează şi îşi atinge scopul. Exact ca şi bărbatul! Doar că trebuie să fie ceva mai puternică pentru că are mai multe de înfruntat.