sâmbătă, 24 aprilie 2010

Ştiu ce voi face de mâine! Îl voi reciti pe Eliade!


A nu-ţi fi frică de nimic înseamnă a privi tot ce se petrece în lume ca spectacol. Asta înseamnă că putem interveni oricând, prin imaginaţie, şi putem modifica spectacolul aşa cum vrem noi.

Viaţa e ca o femeie pe care o iubeşti şi care te înşeală. Toată ura ce o îndrepţi împotriva ei e în fond tot dragoste...

Cea mai preţioasă călătorie este aceea către sufletul nostru, către noi înşine. Călătorie ce o facem în singurătate.

Ar fi înspăimântător să crezi că din tot acest cosmos atât de armonios, desăvârşit şi egal cu sine, numai viaţa omului se petrece la întâmplare, numai destinul lui n-are nici un sens...

Experienţa este singura în stare să ne ofere o informaţie reală despre viaţă.

Sensul existenţei şi datoria fiecărui om este creaţia.

Omul e singurul animal care-şi poate rata viaţa.

Toţi suntem nemuritori. Dar trebuie să murim întâi.

Dacă adevărul nu se află prin dragoste, oriunde s-ar afla el, nu mă interesează.

Cea dintâi şi singura datorie esenţială a omului este caritatea, adică o neobosită justificare a bucuriei existenţei. A face din viaţa ta o permanentă bucurie - în pofida tuturor mizeriilor, şi întunecimilor, şi păcatelor, şi neputinţelor, şi dezamăgirilor - iată o datorie adevărată a omului şi a omeniei din tine. Cred că binele se justifică şi se recunoaşte prin bucurie. Cel mai mare păcat contra umanităţii este tristeţea disperată ridicată la valoarea supremă a spiritualităţii.
Mircea Eliade

joi, 22 aprilie 2010

O zi ca oricare alta, 22 aprilie

Astăzi toată ziua Lenin a fost viu. L-au înviat comunistii, Voronin, Igor Dodon, toate posturile de televiziune din RM, veteranii, membrii reţelelor de socializare, alcoolicii care cu siguranţă au tras o duşcă-două în cinstea-memoria lui. L-ar fi cinstit şi gunoierii, dar n-au avut timp din cauza congresului măturătorilor care s-a desfăşurat la Palatul Naţional. Se pare că preşedinte al acestui partid tot Ghimpu este...Mă rog, o zi ca oricare alta cu tot felul de sărbători şi activităţi. Important este că mi-am reparat maşina, care mi-a făcut fiţe ieri dimineaţă şi până în seară tot am căutat un service de nădejde. Deci, azi avem prilej de bucurie cel puţin câţiva inşi: eu, Dodon, teoteaFrosea cu mătura şi...iată nu ştiu - pe Lenin îl pun sau nu?

miercuri, 21 aprilie 2010

Doar femeia poate fi?

Astăzi voi merge la "Ceaiul de la ora 5" "servit" de Consiliul ONG in parteneriat cu Coalitia Voluntariat si Grupul Global Compact Moldova & PNUD, Soros si Sida. Printre subiectele pe care le vom discuta într-o atmosferă degajată (cel puţin aşa zice Antoniţa Fonari) va fi şi cel legat de statutul femeii în societatea moldovenească. În acest sens se va organiza un off-line cu "femei care prin statutul lor social sunt niste exemple pentru R. Moldova".
De fapt nu o singură dată am fost solicitată pentru a vorbi despre femeile din Moldova. Reuşisem să mă şi plictisesc de atâta atenţie acordată sărmanelor doamne discriminate. Dar problema există, trebuie să recunosc. Şi iată ce cred despre "rădăcinile" acesteea.

Statisticile denotă că problema reprezentativităţii femeilor în eşaloanele top ale politicii moldoveneşti continuă să rămână valabilă. De ce ? Există mai multe motive.
Primul şi cel fundamental se leagă de tradiţia constituirii elitelor. Constatăm că în Europa societatea de tip patriarhal este o noţiune trecută în analele istoriei. Din păcate, în Republica Moldova, chiar dacă pledoaria pentru drepturile egale ale femeilor este în vogă, ea rămâne un artificiu retoric. Rolul de conducător asumat tradiţional de bărbat în trecut este prin excelenţă opresiv şi nu admite prea uşor accesul femeilor în vărful elitelor.
Apoi educaţia tradiţional ortodoxă (foarte puternic inoculată în conştient şi inconştient) ne învaţă că femeia este culpabilă deja la naştere prin păcatul originar şi în general ea trebuie „să asculte de bărbat” sau chiar, în altă interpretare „să se teamă” de acesta.
De asemenea putem vorbi, cu regret desigur, despre misoginismul moldovenilor ca parte a unei frustrări identitare – Basarabia nu şi-a făcut istoria, i-au dictat-o puterile politice care periodic au cedat-o sau şi-au însuşit-o ca bonus la victorie. Bărbaţii noştri poartă în matricea lor psihologică stigmatul neîmplinirii războinice, care se manifestă prin atitudinea de „cocoş” în raporturile cu femeia. În general, cred că dacă nu ar exista „moda”, altfel spus curentul european de a promova femei în politică, partidele noastre nu ar plasa femei nici în coada listelor. Sau ar face-o doar ca să stimuleze capacitatea lor de muncă în teritoriu - activitate dificilă, solicitantă, prin care sunt racolaţi membri şi votanţi ai partidului. Avem şi exemplul de truc electoral în 2005, când una din listele de candidaţi atesta 50 % - bărbaţi, 50% - femei, plasaţi consecutiv. Zic „truc” pentru că topul listei electorale din 2009 a aceluiaşi partid este categoric „masculinizat”.
Există şi alte motive de ordin general care ar elucida fenomenul neangajării masive a femeilor în domeniile considerate tradiţional masculine, cum ar fi politica. Totuşi ultima campanie electorală a avut specificul ei şi lipsa femeilor din topul listelor de candidaţi pentru funcţia de deputat era detrminată şi de factori de alt ordin.
Campania electorală din 2009 era în esenţă aceeaşi luptă pentru putere, dar avea specificul ei. După 7 aprilie în special, a devenit cât se poate de clar că de această dată ea a atinsese punctul de fierbere socială. S-a dovedit că acea campanie a fost de fapt războiul unor mega- interese, cred eu, care mai ales în condiţiile crizei economico-financiare mondiale caută acces nestingherit spre Balcani şi nu numai sau, dimpotrivă, îl împiedică. Iar Republica Moldova este un cap de pod, o uşă a lui Sezam prin care se pot face exporturi licite şi ilicite (Transnistria) de anvergură. De aceea bărbaţii din politica moldoveană nu au lăsat loc pentru cochetării gen „promovarea femeilor în politică”. Ei trebuiau să fie siguri că vor intra în Parlament şi vor împărţi „brânza” cu cuţitul propriu. Femeile chiar dacă par slabe, vulnerabile, uneori sunt destul de greu de convins să facă concesii şi târguri sub limita decenţei politice. Din simplul motiv că au „în sânge” demnitatea exemplului matern şi le e ruşine să „se facă de râs”. Sloganele campaniei confirmau supoziţia atrocităţii războiului din culisele politice în care de această dată au fost antrenate forţele „grele”. În arenă au ieşit gladiatorii. Pe viaţă sau pe moarte. Mesajele partidelor cu şanse de a accede în Parlament practic nu mai accesau ca altă dată nici măcar puterea de vot a femeilor (social, educaţie, etc.) – ele avertizau şi sugerau cataclisme.
În final să mai spun că femeia orice ar face este susceptibilă compasiunii. Ceea ce de fapt e minunat, mai ales că această calitate este o virtute caracteristică sistemului democratic avansat. Într-o democraţie precară ca a noastră, însă, compasiunea nu este încă o caracteristică firească a liderului politic. Şi nu are cum, în condiţiile în care ne lăsăm răstigniţi pe un vector european putred bătut în cuie pe un conifer siberian. Iar o altă Margaret(a) Thatcer întârzie să apară...

vineri, 16 aprilie 2010

Şi totuşi...iubirea


Se ştie că suntem făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Dar bărbaţii şi femeile sunt atât de diferiţi! De secole bărbaţii pretind că Dumnezeu e bărbat. Femeile nu pretind nimic. Ele ştiu că Dumnezeu este ca „Sărutul” dăltuit în piatră de Brâncuşi. De aceea jumătăţile sunt mereu în căutarea Lui, a Întregului.

miercuri, 14 aprilie 2010

Poetic, despre lichele.

Există o grămadă de oameni care fără liderul lor se dizolvă, îşi pierd reperul, identitatea, utilitatea. În afara sectelor, grupărilor, sistemelor închise, ei se simt neajutoraţi, neputincioşi, vulnerabili. Comportamentul lor se modelează în timp fiind totalmente aservit şefului. Locul lor sub soare (şef) este apărat acerb. Intrigile colcăie. Este aprobată orice manifestare a şefului, chiar şi glumele neinspirate declanşează numaidecăt banda rulantă a hohotelor homerice. Falsul şi inerţia devin simptome ce susţin instituţia ca nişte cariatide rebutate. Orice entitate care nu se contopeşte cu masa creată în jurul liderului este un intrus. Masa se simte ameninţată, iritată şi în final îl expulzează. Nimeni nu spune adevărul, nu-şi asumă responsabilitatea acestuia pentru că asta poate să indispună şeful. Cunoşteam aceste aspecte ale activităţii într-un sistem închis., dar le ignoram pentru că vroiam să cred că există excepţii. Se pare că nu există. Şi slavă Domnului. Altfel mă prefăceam şi eu într-o „insectă de sectă”. Le sunt recunoscătoare acelora care m-au exilat spre libertate.

sâmbătă, 10 aprilie 2010

Moldova, ai nu numai televiziune, ci şi bărbaţi adevăraţi!

Mă uit şi eu la ştiri. Ca toată lumea. Sunt încă suficient de curioasă, slavă Domnului, ca să nu mă plâng că am murit înainte de sfârşitul zilelor. Şi tot urmărind ştirile, cotilindu-mă de la Jurnal la Publica şi înapoi cu escale la TV7 şi PRO TV, mă împiedic de o figură cunoscută...Victor Catan, un avocat cinic care îşi face avere pe seama bărbaţilor slabi şi complexaţi. Adică îi reprezintă în instanţă pe stâlpii neamului care îşi sapă o altă gaură de întroducere în circuit a potenţialului lor viril, dar nu se pot despărţi de cablurile vechi care conţin metale preţioase. Mă rog, fiecare cu virilitatea şi cu gaura lui, nu asta e problema.
Călin Vieru a făcut doi copii cu fosta sa soţie, Ina. S-a îndrăgostit la un moment dat de o pustoaică frumuşică şi a decis să-şi mute cuibul. Tot respectul! Ina Vieru nu este femeia căreia să-i plângi de milă. Dimpotrivă, cred că prin acest divorţ îngerii ei păzitori au protejat-o de o eventuală neplăcere care ar fi survenit oricum - stâlpul de care se sprijinea era deja putred!

Mai departe. La prima partajare, cu greu, dar totuşi s-a produs o împărţire relativ echitabilă a bunurilor. Zic "relativ" pentru că o mamă cu doi copii nu poate dispune în egală măsură cu un bărbat "liber" de acelaşi capital financiar. Să întreţii doi copii e altceva decât să te întreţii de unul singur (nu luăm în calcul pasiunile adiacente). Oricum, lucrurile s-au liniştit şi şi-au urmat cursul firesc. Numai că ... afacerile rămase în gestiunea doamnei au înflorit, ba chiar s-au dezvoltat, iar cele rămase în gestiunea domnului s-au chircit ca floarea pe curpănul de harbuz într-un an de secetă, Domnul să le odihnească!

Bun!..Acum ce se gândeşte bravul nostru deputat? Ia să mai umblu prin "cladovcă" că salariul de parlamentar e cam puţintel pentru alte papioane Gucci şi fluturii romantici Versacci. Dar cum să faci şi să dregi dacă la "cladovcă" e altă lăcată, iar cheiţa subţirică de care dispune domnul e oleacă perimată?!

Iată aici e momentul când (de regulă) apare în scena justiţiei moldoveneşti bravul Victor Catan. Să nu uităm că soţia acestuia e judecătoare în sectorul centru. Ping-pong! Înţelegeţi ce vreau să spun. Specialistul în a jăcmăni fostele soţii (şi în directă relaţie cu acestea - foştii copii) intervine în forţă. Acum Călin Vieru secundat de Victor Catan vor să împartă şi jumătatea de avere care i-a revenit după divorţ Inei Vieru şi celor doi copii ai săi, recurcând la cele mai dezgustătoare "spălări de linjerie intimă" în public. Cam asta e povestea. Urmează morala.

Nici o nuanţă sau "circumstanţă atenuantă" nu poate umbri măreţia acesui gest eroic. Mă mândresc cu aceşti doi stâlpi ai neamului nostru de care ne putem sprijini oricând la nevoie, dacă suntem suficient de scunzi ca să nu simţim că am (de)căzut. Un deputat şi un saltimbanc care şterpeleşte orice, oriunde, de la oricine. Preferabil de la mame cu copiii care le spun "tata" clienţilor săi...

Extrasul din cererea de revizuire a cazului, înaintată de Vieru-Catan, unde cei doi motivează demersul lor (ceea ce a fost făcut public pe PRO TV) e plină de mâzgă jelatinoasă urât mirositaore, e un fel de "donos" de sorginte lichelisto-sovietică. Am recunoscut cu multă şi caldă antipatie stilul lui Victor Catan, care într-o altă viaţă îmi trimitea scrisori prin care mă şantaja, mă ameninţa prin gura fostului meu soţ că-mi va lua fetiţa. Scrisoarea cu "motivaţia" acestui demers o păstrez şi azi. Ca să nu uit de ce e în stare un bărbat care recurge la serviciile lui Victor Catan.

marți, 6 aprilie 2010

Departe de ACUM (jurnal)


28.03.2010
După o zi interminabilă de deplasări cu maxi-taxi, avion, autobuz, iată-mă în Egypt. Deasupra deşertului am zburat noaptea şi nu am apucat să-l văd. Dar la un moment dat am zărit luminile lui. Nu seamănă cu nici o altă zonă populată din câte am văzut. E ca un păienjiniş imens cu nebuloase sclipitoare şi fire prelungi. Luminile nebuloaselor (galbene şi albastre) formează nişte spaţii condensate, mici, compacte, înşirate oarecum haotic (dar dens) pe "plasa" şoselelor iluminate debordant, "ţesute" într-o reţea de figuri geometrice gigantice.

29.03.2010
Astăzi pentru prima dată în viaţa mea am văzut recifurile de corali. Evident, cei care se scufundă le văd altfel. Oricum, pot să-mi dau seama cât de impresionante sunt. Marea Roşie e fantastică!
Acest peisaj selenar (care pentru început îţi dă impresia că faci plajă într-o carieră de nisip) încet-încet îşi face loc în inima mea. Îşi strecoară, furişându-se, firele şerpuitoare de nisip în fiinţa mea, contopind-o cu eternitatea tânguitoare a deşertului. Şi (implicit) a Universului.

30.o3.2010
O zi minunată. Simt Egyptul ca parte dintr-o lume ce-mi aparţine cu desăvârşire. Este extraordinar cum "lucrează" concomitent în mintea mea realitatea călătoriei, arta magnifică a faraonilor (citesc din nou despre asta) şi ceea ce am remarcat, dar nu am trăit încă, în "Picătura de aur" de Michel Tournier. E uimitoare coincidenţa (semn?) de a fi citit înainte de a ajunge in Egypt tocmai acest roman. Când am ales cartea am acţionat intuitiv, nici măcar nu ştiam că voi merge în scurt timp acolo unde "...deşertul este spaţiul pur, eliberat de vicisitudinile timpului. Este Dumnezeu fără om."

31.03.2010
Abia aştept să merg la Luxor! Respir marea, soarele şi căldura nisipului, răsfoind cu aviditate pagini din istoria Vechiului Imperiu, al Imperiului de Mijloc...sper să reuşesc astăzi să redescopăr şi capodoperele Imperiului Nou. Reţin nume care imediat se pierd în avalanşa altora. Acestea vin să completeze imagini demult create, să mă entusiasmeze, să facă să dispară într-o ceaţă atemporală tot ce am lăsat la Chişinău. Epoca tinită, arta rond-bosă, Horos - începutul începuturilor, epopea pietrei, ansamblul funerar al regelui Djeser de la Memfis (astăzi - Sakkarah), căutările geniului lui Imhotep, continuitatea inovaţională a lui Snefru - tatăl lui Kheops...

2.04.2010
Ieri - excursia la Luxor. S-a împlinit un vis. Am vizitat în sfârşit templul funerar al alui Hatchepsut...Karnak, Valea Regilor...A fost ca o injecţie cu o doză mare de medicament care urmează să-şi facă efectul încet, continuu, indubitabil şi ireversibil. În timp. Sunt contaminată de Egyptul antic. Închid ochii şi sunt din nou acolo, printre pietrele încrustate, printre cartuşele cu ieroglife, scarabei şi taine. Energie magică...

3.04.2010
Drumul spre casă e şi mai obositor parcă. E ca şi cum nu mai călătoresc în spaţiu, ci în timp. Iar acesta e prea rigid şi posesiv. Mediul acestor parametri e mai vâscos, intră în fiecare celulă şi o transformă, o supune. Totuşi, printre lespezile vii ale Egyptului faraonic încep să desluşesc mirosul cozonacilor pe care mama (cu siguranţă!) i-a scos deja din cuptor...Ha, şi eu, naivă, sper să-i impresionez cu nişte biete bahlavale!..